Ne minunam de speciile de mitocani din orasele romanesti, le clasificam si le descriem, in pagubosul spirit romanesc numit generic "haz de necaz", dar nu se intreaba nimeni cum au aparut aceste specii, cum au evoluat, cum s-au adaptat vremurilor, care este rostul existentei lor in societate... Pai, sa vedem... Mai intai, fara indoiala aceste "specii"sunt oameni ca noi, care coabiteaza cu noi. Luati individual, fiecare din reprezentantii acestora s-a nascut ( intr-o familie din Romania ), a avut parinti, frati, surori si o copilarie, a urmat ( sau nu ) o scoala generala, au muncit ( sau nu ) in campul ocupational al pietii muncii; deci nu sunt nici extraterestri, nici emigranti elvetieni, suedezi sau de alte nationalitati; sunt din Romania noastra, au aparut dintre noi! Si, putem fi de acord ca, la data aparitiei "Atlasului" au o varsta de circa 20-30 de ani; daca i-am incadrat in timp astfel, acceptam si faptul ca parintii lor sunt oameni de circa 40-45/maxim 50-55 de ani. Adica speciile de mitocani ori erau, la Revolutie, niste copii de cca. 10 ani, ori s-au nascut imediat dupa "Intamplarile din Decembrie". Insa evolutia lor a urmat tiparul de mai sus in care parintii, cei mai importanti factori de modelare a unei fiinte umane au actionat cumva...(sau nu); despre scoala nu mai vorbim, caci stim cum s-a degradat de la Revolutie incoace. Mai pe scurt, cei ce au acum 40-50 de ani se pot intreba daca nu cumva speciile de mitocani sunt reziduurile exercitarii rolului de parinti, orice parinte de 40-50 de ani se poate intreba daca a zamislit si creat un mitocan sau un om care va da plusvaloare Romaniei de maine.
Se naste intrebarea: care generatie este mai ratata, cea a parintilor care au crescut in familiile lor actualii "mitocani" sau cea a "mitocanilor" de acum, din zilele aparitiei "Atlasului" si care vor deveni si ei parinti?
Va invit sa gasim raspunsul impreuna! Daca vom putea...
